Alina Mioara Cobuz-Bagnaru
Dezvoltarea pe care arbitrajul a cunoscut-o, in ultimele decenii, rapiditatea cu care acesta s-a extins, din domeniul dreptului comercial international, unde este aplicat cu predilectie, si spre alte domenii, il prezinta ca fiind o alternative viabila la justitia statala. Sunt autori care estimeaza ca arbitrajul ar fi aparut in Grecia clasica. Aristotel distingea intre justitia statala si arbitraj: ,, Arbitrajul vizeaza echitatea, iar justitia statala legea; arbitrajul a fost inventat pentru ca echitatea sa fie aplicata’’ Cicero a promovat ideea conform careia: ,,arbitrajul este mijlocul prin care nu poti castiga complet un proces bun dar nici pierde complet un proces slab.’’ Arbitrajul nu este numai o institutie Greco-romana. Coranul face distinctie intre hakam (arbitrul) si qadi (judecator), in timp ce Biblia face aceeasi mentiune. In Franta, in Evul Mediu, arbitrajul este frecvent mentionat in foaiere. La ora actuala, arbitrajul este o institutie care se regaseste in toate statele europene (in cele din Est dar si in cele din Vest), in cele americane (de la Nord la Sud), si in aproape toate statele africane si asiatice, chiar daca uneori legislatiile interne nu le sint favorabile. Avand in vedere faptul ca justitia statala este o institutie cu un grad ridicat de imobilism, arbitrajul, prin beneficiile care ii sunt aduse de cateva dintre punctele sale forte, reprezinta optiunea favorite a mediilor de afaceri internationale. Printre acestea, una din caracteristicile mentionate ca fiind foarte importante este libertatea partilor de a-si alege arbitrul (judecatorul), care opteaza pentru arbitraj au intotdeauna in vedere caracterul privat, nepublic, asigurat de aceasta forma de justitie; arbitrajul reprezinta de asemenea un mod rapid de solutionare a unei dispute intre parti, spre deosebire de procedura greoaie a justitiei statale. Partile isi pot stabili singure o procedura supla, eficienta, care sa le satisfaca necesitatile, putand in acelasi timp reduce si costurile implicate de o actiune in instanta. Probabil insa ca cel mai important motiv pentru care comunitatea de afaceri internationala a optat si continua sa opteze pentru arbitraj este faptul ca procesul de justitie se desfasoara de la bun inceput, inca de la semnarea contractului, potrivit vointei partilor. In arbitraj, partile sunt cele care decid legea sau sistemul de drept ce va guverna atat contractul ce exprima vointa acestora, cat si modul de solutionare a eventualelor litigii. Astfel, o definitie ce ar putea fi data institutiei arbitrajului ar fi ca acesta reprezinta o procedura de solutionare a unui litigiu prin intermediul unei justitii private, in cadrul careia fiecare dintre parti are dreptul de a-si numi proprii judecatori (arbitrii). Scopul numirii acestor arbitri este cel al pronuntarii unei sentinte, sentinta care, dup ace este pronuntata, are un caracter executoriu asupra partilor. Procedurile arbitrale se desfasoara potrivit regulilor prevazute intr-un regulament ales prin vointa partilor (de regula, acest regulament de arbitraj este inserat in clauza de arbitraj). Prin clauza arbitrala partile au posibilitatea de a alege unul sau mai multi arbitri, in scopul pronuntarii unei sentinte finale. Cei care opteaza pentru arbitraj, au ales intre multiplele forme de arbitraj ce se pot aplica unui posibil litigiu existent deja. Arbitrajul mai poate fi definit in acelasi timp si in functie de caracterul sau, care poate fi intern sau international. Astfel, arbitrajul este considerat intern (domestic) atunci cand are ca obiect solutionarea unor litigii referitoare la raporturi juridice care se consuma sub incidenta exclusiva a legislatiei nationale a unui stat. Caracterul international al arbitrajului poate fi definit astfel in raport de incidenta raportului juridic la mai multe sisteme de drept, acest raport avand in vedere mai multe state. De asemenea, caracterul international este dat atat de nationalitatea diferita a partilor, cat si de faptul ca arbitrajul de acest tip poate fi solutionat numai de o institutie arbitrala internationala. Posibilitatea de exercitare a propriei vointe existenta in cadrul arbitrajului comercial se manifesta si in ce priveste forma de arbitraj care este aleasa de parti. Caracteristicile arbitrajului ar fi urmatoarele:
- arbitrajul este atat o institutie, cat si o procedura;
- ca modalitate de transare a unui litigiu, arbitrajul rezulta din vointa partilor;
- partile pot conveni sa-si rezolve diferendul numai in limitele permise de lege;
- convenind sa-si rezolve deferendul pe calea arbitrajului, partile evita astfel competenta instantei judecatoresti;
- litigiul in considerarea caruia este preconizat arbitrajul poate fi unul virtual sau unul actual.
In dreptul comertului international este suficient sa mentionam lista mare de state care au semnat Conventiile internationale, cum este cea de la New York din 10 iunie 1958 sau cea de la Washington din 18 martie 1965 pentru a ne convinge de perceptia pe care legislatiile din intreaga lume o au asupra arbitrajului. Aceasta permanență a arbitrajului in timp si in spatiu a determinat numerosi autori sa afirme ca arbitrajul a reprezentat forma primitiva a justitiei, anterioara justitiei publice. De asemenea, etimologia si istoria fac ca arbitrul sau arbitrajul, cuvinte provenind din aceeasi familie sa aiba sensul si conotatiile legate de impartialitate, masura, siguranta, vointa, decizie, evaluare. Dupa cum s-a spus, arbitrajul nu este un succedaneu al justitiei statale, dupa cum nici el nu urmareste sa stirbeasca domeniul acesteia, intre jurisdictia arbitrala si cea statala nu sunt raporturi de concurenta, ci de complinire, de intregire a paletei cailor de solutionare a litigiilor. In concluzie, fata de jurisdictia statala, arbitrajul prezinta urmatoarele incontestabile avantaje:
- Partile pot conveni sa solutioneze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, ceea ce evoca ideea de parteneriat, de natura sa permita mentinerea si continuarea relatiilor de afaceri, in general a relatiilor interumane intre persoanele implicate;
- Realizandu-se de regula, prin arbitrii desemnati de parti, aceasta sporeste increderea partilor si garantia competentei celor ce vor judeca;
- Raspunderea pentru daune, instituita pe seama arbitrilor, este de natura sa accentueze exigenta si chibzuinta acestora;
- Arbitrajul confera confidentialitate, fapt deloc neglijabil mai ales in raporturile comerciale. Nici hotararea Tribunalului Arbitral nu se pronunta in sedinta publica, ci ea este adusa la cunostinta partilor; Arbitrajul are sansa eliberarii de unele dintre ,,canoanele procedurale’’ inutile. Obstructionate sau exagerate. Astfel, sub rezerva respectarii ordinii publice sau a bunelor moravuri, precum si a dispozitiilor imperative ale legii, partile pot stabili prin conventia arbitrala sau prin act scris incheiat ulterior ,,normele de procedura pe care tribunalul trebuie sa le urmeze in judecarea litigiului’’
- Desi arbitrajul insusi poate fi considerat ca o forma amiabila de rezolvare a litigiului, partile pot de asemenea sa convina ,,procedura unei eventuale concilieri prealabile’’